Biblia hazlie ( 318 )

Acest proroc este un model de perspicacitate, deoarece a ghicit de la cea dintîi privire că femeia care strîngea lemne era văduvă. Poate că se vor găsi unii să se mire că el a început prin a cere pentru el singur tot restul de pîine al acestei femei sărmane. S-ar putea crede că văduva, deşi de credinţă păgînă, avea mai multă încredere în cuvintele necunoscutului care vorbea în numele dumnezeului lui Izrail decît credea însuşi prorocul în făgăduielile dumnezeului său. Dar teologii susţin că toate acestea sînt doar aparente: Ilie a pus-o la încercare pe femeie, iar minunea s-a făptuit spre folosul ei, tocmai pentru că ea nu a şovăit, ci a crezut de îndată. Dacă ea ar fi refuzat să-i dea lui Ilie ultima ei îmbucătură, fireşte că minunea nu s-ar fi produs. Vedeţi însă că minunea fusese prezisă de dumnezeu. Cum putea ea deci să nu se săvîrşească? Avem aici un cerc vicios şi zadarnic ne străduim să înţelegem această născocire biblică. Este ceva de domeniul supranaturalului, ininteligibilului, din care cauză intră în competenţa sfinţilor părinţi. De altfel merită mai curînd să fie cercetate minunile săvîrşite uneori de dumnezeu, probabil cu scop de reclamă, în rîndurile popoarelor care nu credeau în el. Însă necredincioşii nu cedau şi nu se converteau la credinţa „adevărată” nici după aceste minuni. Bunăoară, Biblia nu ne spune că văduva din Sarepta ar fi trecut la credinţa evreilor. Toate popoarele antichităţii, care recunoşteau existenţa multor zei, admiteau că aceştia comunică o parte din puterea lor unor aleşi, anume magilor egipteni, persani, babiloneni, iar cîteodată chiar unor idolatri obişnuiţi, cum a fost Balaam. Fiecare dintre aceşti vrăjitori îşi păstrează ritualul şi cultul său. Astfel se explică legendele biblice după care faraonul, văzînd minunile lui Moise, a recunoscut puterea dumnezeului său, dar nu şi-a schimbat religia. Văduva din Sarepta l-a recunoscut pe dumnezeul evreiesc fără a socoti însă necesar să treacă la altă credinţă. „Şi după alt răstimp a fost cuvîntul domnului către Ilie în anul al treilea: «Du-te şi te înfăţişează înaintea lui Ahab, căci voi trimite ploaie pe pămînt!»” (Regi I,XVIII, 1). Aşadar, trei ani de zile nu plouase. „Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze lui Ahab… cînd foametea ajunsese năprasnică în Samaria…” (v. 2). Se înţelege că, după trei ani de secetă, era foamete. Dar de ce bîntuia foametea mai rău în Samaria decît în orice altă parte? „Ahab a chemat la sine pe Obadia, căpetenie peste casa sa. ― Obadia era tare cinstitor de dumnezeu. Cînd Izabela a omorît pe profeţii domnului, Obadia a luat o sută de profeţi şi a ascuns cîte cincizeci într-o peşteră, unde le-a dat de mîncare pîine şi apă. Şi Ahab i-a zis lui Obadia: «Caută cu de-amănuntul în ţară, la toate izvoarele de apă şi la toate pîraiele, poate se află ceva iarbă ca să scăpăm cu viaţă caii şi catîrii şi să nu rămînem fără vite». Şi şi-au împărţit ţara ca să o cutreiere: Ahab umbla singur într-o parte, iar Obadia tot singur într-altă parte. (v. 3―6).

continuare

Photo Album ( 458 )

Carti postale maxime ( 282 )

Un timbru pe zi ( 1527 )