Legile lui Murphy ( 140 )


murphy

 

Valoarea expertizei variaza invers proportional cu numarul afirmatiilor intelese de publicul larg.

Anunțuri

Clasorul cu timbre ( 1107)


mexico_12_bfly

Imagine

Epoca de aur ( 91 )


13669210_997262807061923_8372667998849503006_n

Imagine

Clasorul cu timbre ( 1106)


mauritius_06_ins-ss

Imagine

Plic prima zi ( 355 )


732681768

Imagine

Clasorul cu timbre ( 1105)


malawi_04_moth

Imagine

Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 95 )


Oamenii sînt în genere obiecte. De aceea simt ei nevoia să „existe“ Dumnezeu. Cînd ai făcut trecerea de la obiect la eu, Dumnezeu e superior faptului de a fi sau a nu fi. Întocmai ca eul, El devine o irealitate care se caută.

Nu poţi atinge echilibrul în lume, atîta vreme cît existenţa nu e mai mult de o stare. Căci, în asemenea condiţie, eşti încontinuu fie în acord, fie în dezacord cu ea. În mod firesc, existenţa e ireductibilă, o rezistenţă pur şi simplu în faţa căreia ne aflăm fără să fim nevoiţi a o acorda sau nu subiectivităţii.

Dezechilibrul în lume, fruct al exasperării conştiinţei, derivă din incapacitatea de a concepe neutru realitatea. Oricît ne-am sforţa, ea nu-i decît stare, la care aderăm sau nu. Creşterea accentului subiectiv al conştiinţei micşorează autonomia firii. Cîştigi în intensitate şi realitatea pierde echivalent în prezenţă.

Conştiinţa? A nu mai fi la nivelul firii.

Pe cînd în extaz punctele universului sînt inseparabile de centrul iradierii noastre – în groază, ele se află la o distanţă egală de noi, fără ca unul singur să ne rămînă indiferent. Nimic nu ne separă de lume, deşi ea ni-i ostilă. Extazul şi groaza – atît de diferite – ne angajează în mod egal în ea.

De aceea, uluit în alternanţa lor, ajungi să nu mai descifrezi care-i eul şi care-i lumea. În amîndouă, n-are ce să mai rămînă neutru; totul participă şi nimic nu stă în afară, nimic nu este obiectiv.

În groază, nu ştii dacă lumea-i o prelungire negativă a eului sau eul o prelungire negativă a lumii; iar în extaz, nu poţi să califici o plinătate, în aşa măsură confuzia unică absoarbe diferenţele fiinţei.

O lume de urzici altruiste şi de bolovani invitîndu-se la menuet… sau de stîrvuri ce-şi surîd ca-n vodevil…

Realitatea trebuie chemată la viaţă sau interzisă.

Prezenţa spiritului devenită colectivă anemiază creşterea unui popor şi-l apropie de decadenţă prin tulburarea rafinamentului. Finalul unei ţări este în genere un surmenaj istoric, o istovire explicabilă şi fatală. Nobila deficienţă a Greciei şi a Romei, în maturitatea lor crepusculară, presupune o soartă rotunjită şi o ispăşire înaltă a unui exces unic. Un trecut de creaţie trebuie plătit prin suferinţele vitalităţii şi nimic nu-i mai impresionant ca o bătrîneţe lucidă, deschisă unui vast amar.

Previous Older Entries