Epoca de aur ( 99 )


13707601_997263050395232_4637249903422440038_n

Anunțuri

Imagine

Clasorul cu timbre ( 1144 )


cameroon_07_bfly_644-6

Imagine

Plic prima zi ( 363 )


990602358

Imagine

Clasorul cu timbre ( 1143 )


African Savanna Special Stamp block of 4 2008

Imagine

Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 103 )


Doreşti dorul de moarte şi nu moartea, fiindcă n-ai ajuns la capătul scîrbei de a vieţui şi eşti încă mîndru în prada erorii fiinţării.

Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieţii şi nici morţii. Amîndouă sînt îngrozitoare. Voluptate nu există decît în acel dor…, în acea graniţă de fioruri ce alcătuieşte echivocul dulce şi amar al muririi.

De cîte ori ridic ochii spre cer, nu pot înăbuşi sentimentul unei infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aş îngropa în culoarea marelui regret!

Au luat foc toamnele în mine şi inima mi s-a întors pe dos.

Cîntecul prelung şi vaporos al morţii mă învăluie ca o spumă a veşniciei. Şi-n lîncezeala ademenitoare a sfîrşitului, sînt o epavă încoronată pe mările de muzică ale lui Dumnezeu sau un înger fluturînd prin inima Lui.

Fiindcă iubesc prea mult viaţa, evreii n-au poeţi.

Gustul violet al nefericirii…

Înserările au ceva din frumuseţea unei halucinaţii.

Vremile noi au pierdut în aşa măsură simţul marilor sfîrşituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Ştiinţa, eliminînd rătăcirea, a micşorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei.

Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui „suflet“ al lumii.

De ce, cînd ne adîncim în taina ei, sîntem prinşi de un freamăt patetic şi de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Şi să nu fie mersul ei sfîşietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia exprimă mai direct şi mai dramatic imposibilitatea omului de a-şi fixa o soartă. „Devenire“ hipertrofiată, el îşi gustă, în instabilitatea ei, lipsa lui de condiţie. Şi nu este ca şi cum el s-ar „grăbi“ cu tot timpul?

Dacă tot ce „este“ nu m-ar face să sufăr, oare cum aş suferi să fiu? Şi fără excesul balsamic al durerii, cine-ar suporta osînda la viaţă? Dar încărcat şi prigonit de ea, te răsfeţi într-un avînt funebru spre nemurire, spre veşnicia muririi – numită şi viaţă…

Dorul de a muri exprimă uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru: vrem, adică, să ne facem stăpîni pe surprizele fatale ale viitorului, să nu cădem victime ale dezastrului esenţial.

Clasorul cu timbre ( 1142 )


czechoslovakia_12_bfly-moth_1391-6

Imagine

Carti postale maxime ( 377 )


g92105_Numériser964

Imagine

Previous Older Entries