India

India_(orthographic_projection).svg

Flag_of_India.svg

India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori. India are o zonă de coastă cu o lungime de 7000 de km[3] și granițe cu Pakistan[notă] la vest, Nepal, Republica Populară Chineză și Bhutan la nord-est, și Bangladeș și Myanmar la est. În Oceanul Indian, ea este adiacentă cu națiunile insulare Sri Lanka, Maldive și Indonezia.

Cămin al civilizației hinduse a văii, centrul a importante drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității. Brahmanismul, Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în India, în timp ce Islamismul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după o un efort susținut depus în această direcție. Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume. De asemenea India este țara de origine a piperului.

alte informatii aici.

Vederi din India: 1;

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: