Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 111 )

În patima vidului, doar zîmbetul cenuşiu al ceţii mai însufleţeşte descompunerea măreaţă şi funebră a gîndului.

Unde sînteţi voi, ceţuri crude şi amăgitoare, de nu vă răsturnaţi încă pe o minte împăienjenită? În voi aş vrea să-mi sfîşii amarul şi să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre!

Ce Nord mi se lasă-n sînge!

A fi? O lipsă de pudoare.

Aerul îmi pare o mînăstire în care Nebunia e stareţ.

Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire.

Omul nu poate crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenţei înseamnă a nu putea adăuga nimic vieţii. Cînd însă eşti în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalităţii, ros de mîndria disperată a implacabilei ursiri, deschis primăvăratic prăbuşirii, cu ochii ţintuiţi în crimă şi în nebunie sau învineţiţi de povara măreţiei – atunci încarci viaţa de tot ce-n tine n-a fost ea.

Din chin se naşte tot ce nu-i evidenţă.

N-ai soartă decît în furia irezistibilă de-a-ţi măcina rezervele fiinţei, atras voluptuos de chemarea propriei ruini. Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă.

De nu simţi că-n tine şi-a rătăcit drama un Dumnezeu necunoscut, că forţe oarbe, crescute-n vraja îndurerării, se-nlănţuie pe flăcări tremurătoare, răsărite din atîtea focuri nevăzute – ce nume-ţi poţi tu da ca să nu fii toţi?

Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe cînd în durere, fiinţa atinge un paroxism existenţial – în afara firii. Intensitatea suferinţei este un neant mai efectiv decît existenţa.

Doamne, de-aş putea sfărîma aştrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Şi oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ţi întunecimile, scoboară-ţi nopţile ca-n ele să-mi aşez ţărîna spaimelor şi carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput, aşază-mă sub negrul cerului tău şi stelele fi-vor cuie pe acoperişul meu şi-al tău!

Una este să descoperi pe Dumnezeu prin neant, şi alta să descoperi neantul prin Dumnezeu.

Lasă un comentariu