Biblia hazlie ( 317 )

Gîndul de a-i hrăni pe sfinţi cu ajutorul corbilor i-a inspirat ulterior pe mulţi dintre inventatorii de vieţi ale sfinţilor pustnici. Bunăoară, pustnicul Pavel, timp de 60 de ani cît a stat în peştera de la Tebaida, şia primit raţia de o jumătate de pîine pe zi de la un corb. Cînd Pavel împlinise vîrsta de 130 de anişori, pustnicul Antonie, un tînăr de vreo 90 de ani, l-a vizitat în peştera sa. Şi iată că corbul a adus pentru dejunul celor doi sfinţi o pîine întreagă. Toate acestea sînt pe deplin autentice! Cel puţin sfîntul Ieronim ne dă cuvîntul său de cinste că aşa a fost cu adevărat! Să ne întoarcem la Ilie. „Iar după un răstimp pîrîul a secat, fiindcă nu mai căzuse ploaie pe pămînt. Atunci a fost cuvîntul domnului către el şi i-a poruncit: «Scoală-te şi porneşte spre Sarepta Sidonului şi locuieşte acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să-ţi dea demîncare!» Şi el s-a sculat şi a pornit spre Sarepta Sidonului. Şi cînd a ajuns la poarta cetăţii, s-a întîlnit cu o femeie care aduna lemne. Atunci el a chemat-o şi i-a spus: «Adă-mi puţină apă din urciorul tău, ca să beau!» Şi cînd ea se pornise să aducă, el a strigat şi i-a zis: «Adă-mi şi o bucată de pîine!» Dar ea i-a răspuns: «Viu este domnul dumnezeul tău, că nu am nimic copt în cuptor! Mi-a rămas numai o mînă de făină într-un chuip şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată că după ce voi strînge vreo două lemne, mă voi duce acasă să gătesc ceva demîncare pentru mine şi pentru fiul meu, şi apoi să mîncăm şi să murim!» Dar Ilie i-a răspuns: «Nu te teme! Du-te şi fă după cum ai zis, dar din ceea ce ai fă-mi şi mie o turtă mică şi adă-o încoace, iar pentru tine şi fiul tău fă la urmă. Căci aşa zice domnul dumnezeul lui Izrail: făina cea din chiup să nu se sfîrşească şi untdelemnul din urcior să nu lipsească pînă în ziua cînd domnul va da ploaie pe faţa pămîntului!» Şi ea a plecat şi a făcut după cuvîntul lui Ilie, şi ea şi fiul ei şi casa ei au avut demîncare multă vreme: Făina din chiup nu s-a sfîrşit şi nici untdelemnul din urcior n-a secat, după cuvîntul domnului pe care îl grăise prin gura lui Ilie. Ci după toate acestea, fiul femeii, stăpîna casei, s-a îmbolnăvit de o boală tare grea, încît şi-a dat sufletul. Atunci ea i-a spus lui Ilie: «Ce să fac cu tine, omule al lui dumnezeu? Ai venit la mine să-mi aduci aminte de păcatul meu şi să omori pe fiul meu?» Dar el i-a răspuns: «Dă-mi pe fiul tău!» Şi el l-a luat de la pieptul ei şi l-a dus în odaia de sus în care locuia el şi l-a pus pe patul lui, Şi a strigat către domnul şi a zis: «Doamne dumnezeul meu, vrei să faci rău chiar femeii acesteia văduve, unde locuiesc eu, de ai îngăduit să moară fiul ei?» Apoi s-a întins de trei ori peste copil şi a strigat către domnul şi a zis: «Doamne dumnezeul meu, întoarce sufletul acestui copil întrînsul!» Şi domnul a ascultat de glasul lui Ilie şi a întors sufletul copilului într-însul şi el a înviat. Apoi Ilie a luat copilul cu el şi l-a coborît din odaia de sus şi l-a dat mamei lui şi i-a zis: «Iată, fiul tău este viu!» Atunci femeia i-a răspuns lui Ilie: «Acum cred că tu eşti omul lui dumnezeu si cuvîntul lui dumnezeu care este în gura ta este adevărat!»” (v. 7―24).

continuare

Photo Album ( 451 )

Carti postale maxime ( 281 )

Un timbru pe zi ( 1522 )