Insecte ( 6 )

Capusa

Aspect: 2, 5 – 4 mm lungime; femelele sunt de obicei mai mari decât masculii; după o perioadă în care se hrănesc cu sânge, femelele ajung până la 14 mm lungime şi la o greutate de 500 de ori mai mare decât cea iniţială; corpul este, în mod tipic, compus din două segmente şi are culoarea roşu — maro, galben — maro sau gri — maro; capul, maxilele aparatului bucal şi cele 4 perechi de picioare au în general o culoare mai închisă decât restul corpului; maxilele aparatului bucal sunt specializate pentru supt şi înţepat şi sunt formate din pedipalpi, asemănători unor măciuci, chelicere şi un orificiu bucal circular pentru supt, numit con bucal (hipostom), care este prevăzut cu cârlige ascuţite şi prin care căpuşele se hrănesc cu sânge.

Biologie: după o perioadă de hrănire intensivă, femelele depun 1000 -3000 de ouă în pământ. In primele stadii larvare, larvele care ies din ou, au doar trei perechi de picioare; abia stadiile târzii de nimfă au, precum căpuşele adulte, patru perechi de picioare. Durata evoluţiei de la stadiul de ou la cel de căpuşă adultă depinde de temperatură şi se întinde pe 1-3 ani. In fiecare stadiu de evoluţie (larvă, nimfă, animal adult) căpuşa se hrăneşte numai o dată cu sângele unei gazde adecvate. Căpuşele îşi găsesc gazde cu ajutorul chemoreceptorilor (organe speciale) aflaţi pe segmentul inferior al perechii anterioare de picioare. Cu ajutorul acestui chemoreceptor căpuşele pot percepe substanţele, pe care gazdele le eliberează prin respiraţie sau transpiraţie, precum dioxidul de carbon, azotul, acidul butiric şi acidul lactic etc, fiind capabile să localizeze respectiva gazdă. Astfel, dacă o gazdă trece prin iarba sau frunzişul unde se află o căpuşă, aceasta se lipeşte de ea, ajungând astfel pe organismul gazdă. În general, mamiferele mici (de exemplu: şoareci) şi păsările servesc drept gazde larvelor şi nimfelor de căpuşe, pe când cele adulte se pot aşeza şi pe mamifere mari, inclusiv pe oameni, cărora apoi încep să le sugă sângele. Cu scopul de a se hrăni, ele caută un o zonă potrivită, unde pielea este mai subţire. Acolo căpuşa face, cu ajutorul chelicerelor, o gaură în piele, în care îşi introduce hipostomul. Acesta este prevăzut cu multe cârlige ascuţite, tocmai pentru a împiedica alunecarea hipostomului în afară pielii. Apoi căpuşa eliberează o secreţie, care, pe de-o parte, conţine substanţe anticoagulante, care împiedică coagularea sângelui gazdei, şi care, pe de altă parte, conţine şi substanţe antiinflamatorii. Larvele se hrănesc cu sângele gazdelor lor timp de 4 -5 zile. După stadiul de larvă urmează cel de nimfă, când căpuşa în devenire mai creşte în dimensiuni. Nimfele se hrănesc cu sângele gazdelor lor vreme de 3-5 zile. Resursele de energie astfel formate servesc evoluţiei ulterioare şi care nu mai constă în stadii de nimfă. Astfel larvele şi nimfele după ce se hrănesc, se lasă să cadă pe jos şi încep să-şi caute o ascunzătoare potrivită în sol, de obicei sub frunze, unde năpârlesc şi îşi continuă creşterea. Pe timp de iarnă, procesul evoluţiei este suspendat, urmând a fi reluat abia la începutul anului următor. Etapa de hrănire durează la adulţi ceva mai mult decât la larve şi nimfe. Resursele de energie acumulate în acest fel servesc repoducerii. Astfel, după ce se hrănesc, femela şi masculul se găsesc cu ajutorul feromonilor (substanţe de atragere sexuală), iar odată întâlniţi, încep actul de reproducere. Masculii mor la scurt timp după consumarea actului, în timp ce femelele îşi depun mai întâi ouăle şi abia după aceea mor şi ele.

Răspândire: Sunt răspândite în Europa centrală, de est şi de nord, in Asia, America de nord şi Australia. În natură, căpuşele se hrănesc cu sângele animalelor sălbatice sau domestice, precum şi cu cel al oamenilor. În casele oamenilor ele stau numai pe pielea oamenilor sau în blana animalelor de companie sau domestice. Împreună cu gazdele, ce le servesc şi drept vectori (mijloace de transport), căpuşele pot coloniza grădinile oamenilor.

Dăunător: Tipic dăunător pentru igienă. În locul înţepăturii, după ce căpuşa a căzut sau a fost îndepărtată, poate apărea, din cauza reacţiilor alergice la saliva căpuşei, o leziune urticariană, caracterizată prin senzaţii accentuate de mâncărime şi cu un centru de necroză. Căpuşa poate fi periculoasă, deoarece este purtătoare de arboviruşi şi agenţi patogeni ai bolii Lyme (borelioză). Dacă se transmit la om agenţii patogeni ai bolii Lyme (Borrelia burgdorferi), acesta se poate îmbolnăvi uşor de această boală. Boala se desfăşoară în diferite etape, care sunt fiecare caracterizate de simptome specifice. În primă fază, la 60-80% din persoanele infectate, apare în zona muşcăturii, o înroşire a pielii (Erythema chronicum migrans), care se extinde treptat. In această etapă, oamenii bolnavi se simt slăbiţi, au dureri de picioare şi de mâini, li se inflamează glandele limfatice sau prezintă simptome de gripă. După aproximativ 6 săptămâni de la infectarea cu bacterii, se ajunge la a doua etapa de evoluţie a bolii, care se caracterizează prin simptome, cum ar fi de exemplu pareze parţiale, poliartrită, pericardită şi nevrite precum şi tulburări ale ritmului cardiac, care pot fi chiar fatale. Simptome de reper în această fază a bolii mai sunt şi paralizia unui nerv al feţei (paralizie facială) sau durerile radiculare. În a treia etapă a bolii, care începe la aproximativ doi ani de la infectare, au loc modificări ale creierului asemănătoare celor ce acompaniază boli precum sifilisul sau scleroza multiplă. În cazul în care, după o invazie de căpuşe, se observă una sau mai multe simptome din cele descrise anterior, trebuie mers neapărat la medic, în cel mai scurt timp posibil, pentru ca, în eventualitatea unei infecţii cu agenţii patogeni ai bolii Lyme, să se înceapă cât mai repede tratamentul corespunzător. Arboviruşii transmisibili prin căpuşe sunt agenţii patogeni ai meningoencefalitei de început de vară (virusul FSME). Aceşti arboviruşi apar la rozătoare, de la care sunt preluaţi de căpuşele ce se hrănesc cu sângele acestora. La schimbarea gazdei, căpuşele pot transmite aceşti viruşi şi la oameni, care, drept consecinţă, se îmbolnăvesc de meningoencefalită. Odată cu rozătoarele, s-au răspândit din estul Rusiei în toată Europa şi arboviruşii. Regiuni ce prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire cu virusul FSME sunt estul Suediei, Polonia, Austria (mai ales în regiunea Karnten), pădurea bavareză şi turingiană, coasta mării Baltice, regiunea Mecklenburg şi alte zone învecinate. În funcţie de mediul în care se află, este infectată cu arboviruşi una la 20 de căpuşe, până la una la 500 de căpuşe. Viruşii sunt transmişi de la purtătoare la larvele lor, generaţiile care urmează păstrând astfel riscul ridicat al unei potenţiale transmiteri la oameni. Meningoencefalita cu virusul FSME prezintă următoarele simptome: timpul de incubaţie (durata de la momentul infectării până la declanşarea bolii) durează 2-28 de zile şi se desfăşoară fără simptome. Apoi urmează prima fază a bolii, ce durează 1- 8 zile şi care se caracterizează prin temperatură crescută (febră), oboseală, dureri de cap, mâini şi picioare, inflamarea gâtului, lipsa poftei de mâncare şi greaţă. După această fază urmează o perioadă fără febră şi fără simptome, care poate dura 1- 20 de zile. Apoi urmează a doua etapă a bolii, în care viruşii pătrund în creier. Această fază se caracterizează prin simptome grave, precum sensibilitate crescută la lumină, înceţoşarea privirii, tensiune şi rigiditate extremă a gâtului, febră mare (peste 40 ° C, greaţă, paralizii şi tulburări ale ritmului cardiac. In această etapă a evoluţiei bolii, persoanele bolnave trebuie tratate în spital. Deoarece boala se tratează diticil pe cale medicamentoasă, sunt recomandate din punct de vedere medical măsuri profilactice active sau pasive, precum vaccinurile.

Prevenire: Persoanele, care fac excursii în natură, pot folosi substanţe preventive de protecţie împotriva insectelor, cum ar fi autan sau deda, aplicate direct pe piele, respectiv pe haine. După opririle în natură, oamenii trebuie să-şi controleze corpul de căpuşe. Căpuşele de obicei se pot înlătura imediat, înainte să apuce să străpungă pielea cu maxilele. În apartamente şi case căpuşa nu se poate înmulţi, aşa că nu există pericolul ca acestea să pătrundă în interior, decât prin animale de companie sau oameni. Căpuşele se răspândesc în grădini cu ajutorul mamiferelor mici şi păsărilor. De aceea se recomandă instalarea unui gard de sârmă cu ochiuri mărunte, înalt până la genunchi, alături de gardul principal şi să se îngroape o parte din el în pământ Animalele de companie, cum sunt câinii şi pisicile, se pot îmbolnăvi de asemenea de borelioză. De aceea trebuie luate şi pentru ele măsuri preventive de protecţie. Astfel este recomandabilă folosirea zgărzilor împotriva insectelor, cu care copiii nu trebuie să intre în contact. Animalele de casă trebuie controlate în mod regulat de căpuşe.

Combatere: O căpuşă ce tocmai a pătruns prin piele poate fi scoasă cu ajutorul unui cleşte special pentru scoaterea căpuşelor sau cu o pensetă ascuţită. Instrumentul trebuie să prindă între cleşti maxilele căpuşei, care sunt inserate în piele, şi, printr-o mişcare de dezşurubare, căpuşa să fie dezlipită. Trebuie evitată strivirea corpului căpuşei, deoarece făcând acest lucru, agenţii patogeni precum cei ai boreliozei şi arboviruşii pot fi eliberaţi direct în rana înţepăturii. Acesta este şi motivul pentru care căpuşele nu trebuie stropite cu ulei, vaselină etc. cât timp se află pe piele, întrucât acestea duc de asemenea la distrugerea corpului lor, împrăştiind agenţii patogeni în rană.