Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 80 )

Totul mă răneşte şi raiul îmi pare prea brutal. Orice atingere-i o rostogolire de stînci şi răsfrîngerea stelelor în ochi visători de fecioară mă doare, ca materie. Florile răspîndesc parfumuri mortale şi un crin nu e destul de pur unei inimi fugare din tot. Doar visul de fericire al unui înger ar putea oferi un pat legănării ei astrale.

Lumea s-a vestejit în periferiile inimii, iar mintea zace-n înserări. Universul îşi întinde zîmbetul lui înfricoşat, în care disting – simbol al vieţii – un înger canibal.

Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pîndeşte lumea la toate colţurile. Contradicţia nu e numai sensul vieţii, dar şi al morţii. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există nici nădejde şi nici deznădejde, ci toate sînt deodată. Mori trăind şi trăind mori. Absolutul este simultaneitate: amurguri, lacrimi, muguri, bestii şi roze; toate înoată în beţia indistinctului. Ah! singurătăţile pline – cu senzaţia de Dumnezeu în transă – şi-n care eşti gelos pe tine însuţi!

Dacă nu simţi că marea îţi poate servi de pseudonim, n-ai gustat o clipă din singurătate.

Medicii n-au urechea destul de fină. Dar cînd ştii că-n orice auscultaţie ai descoperi un marş funebru…

Prin tristeţi, îţi pierzi poziţia de om. De-aş da drum slobod pornirilor mele, m-aş odihni într-un cimitir de cerşetori sau de împăraţi nebuni.

Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelaţie a absolutului. Sorbindu-i metafizic alcătuirile misterioase, înfrîngi viaţa cu mijloacele ei proprii, chiar cînd panica anemiei, în preajma leşinului esenţial, toarnă văpăi abstracte în sînge.

O dragoste împlinită, o voluptate ce nu-i un delicios dezastru, compromite în măsură egală pe bărbat şi pe femeie. Iubirea nu se poate suporta, ci numai suferi. Cu fruntea pe sîni, te despămînteneşti cu tot pămîntul.

Orice-ai face, pentru femeie nu poţi avea decît un cult, chiar misogin fiind. Şi apoi, adoraţia are un prestigiu mai înalt cu cît nu se aplică unei valori intrinseci. Nu adori femeia, ci ceea ce eşti prin ea. Un cult necesar pentru a evita narcisismul.

După femei alergi din frică de singurătate şi rămîi cu ele dintr-o sete egală acelei frici. Căci mai mult decît în orice, în iubire eşti putred de tine însuţi.

Sexualitatea-i o operaţie în care eşti, rînd pe rînd, chirurg şi poet. O măcelărie extatică, un grohăit de aştri. – Nu ştiu de ce în iubire am senzaţii de fost-sfînt….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: