Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 74 )

Pascal – dar mai cu seamă Nietzsche – par nişte reporteri ai eternităţii.

Cînd te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mîndru şi înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sîngelui, patimile năvălind cunoaşterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci cînd mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el.

Sfinţii, nebunii şi sinucigaşii par a fi învins acest ceva, nelămuritul esenţial şi ascuns care stăvileşte spiritul în ultima lui mîndrie. Noi ceştilalţi, rataţi ai absolutului, – sîntem pîndiţi de viaţă cînd ne credem mai departe de ea. Şi dacă ne iese înainte cînd o uitasem, din şoaptele ei descifrăm că absolutul nu-i decît Nimicul ca treaptă din urmă a cunoaşterii. Şi atunci dăm înapoi… Spiritului, viaţa nu-i decît o batere în retragere.

Nostalgia infinitului, fiind prea vagă, ia formă şi contur în dorul de moarte. Căutăm precizie pînă şi în lîncezeala visătoare sau în sfîrşeala poetică. Moartea introduce oricum o anumită ordine în infinit. Nu este ea singura lui direcţie?

Împotriva sinuciderii nu se poate face decît un fel de întîmpinare: nu e firesc să-ţi pui capăt zilelor înainte de a-ţi fi demonstrat pînă unde poţi merge, pînă unde te poţi împlini! Deşi sinucigaşii cred în precocitatea lor, ei totuşi consumă un act înainte de-a fi atins o maturitate efectivă, de a fi copţi pentru o stingere voită. Că un om vrea să termine cu viaţa, este uşor de înţeles. De ce nu-şi alege însă culmea, momentul cel mai favorabil al creşterii lui? Sinuciderile sînt oribile chiar prin faptul că nu se fac la timp, că ele întrerup o soartă, în loc s-o încunune. Un sfîrşit trebuie grădinărit. Pentru antici, sinuciderea era o pedagogie; sfîrşitul încolţea şi înflorea în ei. Şi cînd se stingeau de bunăvoie, moartea era un sfîrşit fără amurg.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: