Emil Cioran – Amurgul gindurilor ( 71 )

Faţă de materie, viaţa reprezintă un avantaj de intensitate. Tot aşa boala faţă de viaţă, cu diferenţa că ne aflăm în prezenţa unei intensităţi negative.

Cînd eşti bolnav, natura te obligă la cunoaştere; te pomeneşti că ştii fără voia ta. Totul ţi se dezvăluie indiscret, căci tainele şi-au pierdut pudoarea în ştiinţa involuntară care e boala.

Cum viaţa nu-i respirabilă la rece, găsi-vom focurile să aprindem minţile? Nădejdile cresc din incendiul lucidităţii.

Întrebare în faţa trecutului: la ce-mi serveşte un „eveniment“? Istoria universală există doar ca mijloc de autointerpretare. Întîmplările care nu m-au descoperit mie însumi s-au „întîmplat“ vreodată? – Faţă de trecut trebuie să fim mai subiectivi decît faţă de prezent.

Singurătatea-i o exasperare ontologică a fiinţei noastre. Eşti mai mult decît trebuie. Iar lumea-i mai puţin decît ar trebui.

Adevărul este o eroare exilată în eternitate.

Omul se chinuie să fie măcar o greşeală, precum Dumnezeu un adevăr. Amîndoi sînt pe cale cu şanse reduse şi speranţe puţine. Este drept că Dumnezeu e pe drum din veşnicie şi se caută pe sine din începuturi, pe cînd rătăcirea umană e de dată mai recentă. Dacă putem fi mai blînzi cu omul, mai găsi-vom concesii pentru Dumnezeu, care nu-i mai mult de o sinteză a scuzelor noastre? L-am definit cu toţii prin absenţe, i-am îngăduit fiinţa de cîte ori a fost nevoie, i-am iertat neîmplinirea pînă la laşitate. Noi şi aşa ne vom îneca în eroare, dar un Dumnezeu ce nu dispune decît de o frîntură de adevăr! Fiţi siguri că, de l-ar fi descoperit, ni l-ar fi trîmbiţat de mult.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: