Biblia hazlie ( 377 )

Ioan s-a căsătorit cu Salomeea, văduva lui Aristobul, căreia i-a schimbat numele în Alexandra. În epoca aceea, Ptolemeii, regii greco-egipteni, şi Seleucizii, regii greco-sirieni, îşi disputau cu înverşunare Palestina. Conflictul a început încă din momentul morţii lui Alexandru Macedon. Duşmănia dintre aceşti domnitori a permis poporului evreu să se întărească întrucîtva. Preoţii, care cîrmuiau poporul, îşi schimbau orientarea politică în fiecare an şi se dădeau de partea celui care era mai puternic. IoanAlexandru şi-a început domnia asasinîndu-l pe singurul frate rămas în viaţă, care însă nu i-a urmat exemplul şi nu a mai înviat. Iosif Flaviu nu ne dă numele acestui frate, dar el nu prezintă pentru noi nici o importaţă în catalogul crimelor biblice. Ioan-Alexandru a reuşit să se menţină exclusiv datorită tulburărilor din Asia. Domnia sa a fost în acelaşi timp teocratică, democratică şi aristocratică. Cum vedeţi, cea mai deplină anarhie! Flaviu ne povesteşte că poporul a început să-l bombardeze în templu cu mere şi cu portocale pe marele preot Ioan-Alexandru atunci cînd acesta s-a proclamat rege. Acest Alexandru a poruncit să fie ucişi 5.000 de oameni. Măcelul a constituit începutul unei epoci de asasinate în masă care a durat zece ani. Cui îi plăteau evreii tribut în perioada aceea? Iosif Flaviu nici măcar nu se ocupă de această problemă: el socoteşte că Iudeea a fost o ţară independentă şi suverană. Totuşi, regii Egiptului şi ai Siriei şi-au disputat-o pînă în momentul cînd au venit romanii şi au anexat Palestina la imperiul lor. După moartea acestui Ioan, atît de puţin vrednic de marele nume al lui Alexandru, văduva sa Salomeea-Alexandra a deţinut puterea în calitate de regentă pentru perioada cît fiii ei erau minori, lăsînd însă conducerea efectivă a ţării în mîinile fariseilor şi închizînd ochii la toate cruzimile săvîrşite de ei împotriva adversarilor lor, saducheii. Cînd moartea ei a lăsat cîmp liber rivalităţii celor două secte, acest regat, care nu avea nici măcar 20 km lăţime, a început să fie sfîşiat din nou de un război civil. Hircan al II-lea, fiul mai mare al lui Ioan-Alexandru, a devenit şeful fariseilor, iar Aristobul al II-lea, fiu mai tînăr, a aderat la saduchei. Astfel Iudeea a ajuns să aibă doi regi în locul unuia singur. Cei doi fraţi duşmani s-au întîlnit într-o bătălie sub zidurile Ierihonului, însă de astă dată nu în fruntea unor armate de 300, 400, 500, 600.000 de oameni, cum ne povestea înainte acest incorigibil mincinos care este „sfîntul duh”; în perioada aceea nu mai îndrăznea nimeni să scrie astfel de prostii. Nici măcar Iosif Flaviu, atît de înclinat spre exagerări, nu a făcut-o. Oştirile evreieşti numărau pe vremea aceea 3.000-4.000 de oameni. Hircan a fost înfrînt, iar Aristobul al II-lea a rămas stăpîn pe situaţie. Pe vremea aceea, romanii, pe care nu-i tulbura de loc alianţa militară despre care se zice că ar fi încheiat-o cu Macabeii, au înaintat victorioşi în Asia Mică, în Siria şi chiar în Caucaz. Seleucizii nu mai existau.

continuare

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 376 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: