Biblia hazlie ( 373 )

În mitologia păgînă mai există şi povestea lui Arion, care, fiind aruncat în mare de corăbieri, a fost salvat de un delfin şi dus în spinare de acesta pînă la Lesbos. Dar aventura lui păleşte în faţa întâmplărilor lui Iona şi Hercule. După ce-a ieşit din măruntaiele peştelui, Iona a pornit spre Ninive şi le-a prezis locuitorilor, în numele lui dumnezeu, apropiata pieire a cetăţii. Biblia ne spune că, plimbîndu-se pe străzi, el striga: „Mai sînt patruzeci de zile şi Ninive va fi pierdută!”. Aceste cuvinte simple au avut consecinţe remarcabile: locuitorii au început pe loc să creadă în dumnezeul evreilor, au hotărît să ţină post şi s-au îmbrăcat cu toţii în saci, neexceptîndu-l nici măcar pe împărat. Acesta a mai dat poruncă ca nu numai oamenii, ci şi dobitoacele să ajuneze: „Oamenii ca şi dobitoacele, vitele mari ca şi cele mici să nu mă-nînce nimic, să nu pască şi nici apă să nu bea; iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către dumnezeu să strige cu toată puterea şi fiecare cu pocăinţă să se întoarcă din calea lui cea rea şi mîinile lui să nu mai săvîrşească fapte silnice” (Iona, III, 7―8). Dat fiind că toţi locuitorii cetăţii au trecut la credinţa cea dreaptă, dumnezeu s-a milostivit şi de astă dată profeţia lui Iona nu s-a adeverit. „Şi dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele, şi domnului i-a părut rău de prăpădul care zisese că-l va slobozi peste ei şi nu l-a mai slobozit” (v. 10). Ninive a fost distrusă şi prefăcută în ruine abia mult mai tîrziu. Ofensat la gîndul că populaţia l-ar putea socoti un simplu palavragiu după ce prorocia sa nu se îndeplinise, Iona părăsi Ninive şi se îndepărtă în pustiu. Era o arşiţă insuportabilă, iar de jur împrejur nici un tufiş. „Şi domnul dumnezeu a gătit un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona ca să-i ţină umbră şi să-i mai potolească mînia. Şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej. Dar dumnezeu, a doua zi la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul, iar el s-a uscat. Şi la răsăritul soarelui a pornit dumnezeu un vînt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încît el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea, zicînd: «Mai bine este să mor decît să trăiesc!». Şi a grăit dumnezeu către Iona: «Fost-a oare cu cale să te superi din pricina vrejului?». Şi el a răspuns: «Cu cale a fost să mă supăr pînă la moarte!». Şi a zis domnul: «Ţie ţi-a păsat de un vrej pentru care nu teai trudit şi nici nu l-ai crescut, care s-a ivit într-o noapte şi într-alta a pierit! Dar mie cum nu era să-mi pese de cetatea cea mare a Ninivei, unde sînt mai bine de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu nici care le este dreapta, nici care le este stînga, cum şi atît de multe dobitoace?»« (IV, 6―11). Cu aceste cuvinte de spirit divine se încheie Cartea profetului Iona. Un sfîrşit jalnic, deoarece, în definitiv, minunea cu vrejul este un fleac în comparaţie cu minunea cu peştele cel uriaş, iar sentinţa corespunde prea puţin cu bestiala orientare sîngeroasă pe care o urmează cu consecvenţă autorii biblici.

continuare

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 372 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: