Biblia hazlie ( 364 )

Arta a popularizat-o: ea este reprodusă în mii de picturi consacrate virtuoasei Suzana, s-a transformat într-o respectabilă tradiţie în care cred o mulţime de oameni. Zău, oamenii citesc prea puţin Biblia, căci dacă ar citi-o n-ar mai crede în ea şi ar dispreţui-o, atît de neîndemînatice şi de grosolan de cinice sînt absurdităţile pe care le conţine. Povestea cu Bel şi balaurul, ultima care se referă la Daniil, începe cu un flagrant neadevăr istoric: „După ce împăratul Astiage s-a adăugat la părinţii săi, Cirus persul s-a suit pe tronul împărăţiei. Şi Daniil era prietenul împăratului, mîncînd la masă cu el, şi cel mai de cinste dintre toţi prietenii lui” (v. 1―2). Levitul care a scris această carte nu ştie nici măcar că Astiage, regele mezilor, care a murit în anul 559 î.e.n., a lăsat un fiu. Ciaxare al II-lea, care i-a urmat la tron. Acest levit nu ştie nici că, abia după moartea lui Ciaxare, Cirus, care era nepotul şi totodată ginerele său, a moştenit coroana Mediei, pe care a adăugat-o la coroana Persiei, deoarece Ciaxare al II-lea nu lăsase urmaşi de sex masculin. Aşadar, această povestire, care începe cu o minciună grosolană şi vădeşte cea mai deplină ignoranţă, este foarte promiţătoare. Tocmai de aici aflăm că Cirus i se închina în Babilon unui idol, numit Bel. Mulţi comentatori îl identifică cu Baal. Şi iată că preoţii lui Bel, sau Baal, au susţinut că în timpul nopţii idolul lor va devora toate merindele pe care credincioşii le vor pune în timpul zilei în faţa tronului său. Biblia vrea să ne facă să credem că Cirus era destul de naiv pentru a înghiţi o asemenea gogoaşă şi că el ar fi încercat chiar să-l convingă de aceasta pe Daniil. „Nu crezi tu că Bel este dumnezeu viu? Şi nu vezi cît mănîncă el şi bea în fiecare zi?” (v. 6). Lui Daniil i s-a făcut milă de rătăcitul Cirus, astfel că-i propuse să facă o încercare. Pe altarul lui Bel au pus carne şi vin. Preoţii au fost îndepărtaţi din templu. Apoi Daniil, în prezenţa regelui, a presărat cenuşă în templu, după care au plecat amîndoi, iar Cirus, prevăzător, a pecetluit toate uşile. Preoţii aveau însă un gang subteran, dedesubtul altarului. Pe aici ei s-au strecurat noaptea şi au luat toate merindele. A doua zi dimineaţa, înşelăciunea lor a fost dovedită limpede prin amprentele picioarelor pe cenuşa presărată. Pe Cirus l-a apucat o furie de nedescris cînd şi-a dat seama că fusese înşelat atîta vreme. El a poruncit să fie omorîţi toţi preoţii lui Bel, soţiile şi copiii lor, iar idolul i la dat lui Daniil, care l-a distrus împreună cu templul. „Şi babilonenii mai aveau şi un balaur mare pe care-l cinsteau” (v. 23). Cirus îi zise lui Daniil: acest monstru nu este un idol făcut de mîna omului; el este viu şi deci este dumnezeu. Atunci Daniil îi ceru regelui învoirea să intre în luptă cu balaurul şi nu numai fără sabie, ci şi fără toiag. Cirus acceptă şi „luă Daniil smoală, grăsime şi păr pe care le fierse împreună şi făcu cocoloaşe pe care le aruncă în gura balaurului. Iar după ce balaurul mîncă, crăpă” (v. 27).

continuare

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 363 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: