Biblia hazlie ( 363 )

Apoi unul dintre ei a fost chemat din nou şi Daniil a început să-l interogheze cu şiretenie, astfel: „Îmbătrînitule în zile rele, acum vin peste tine păcatele tale pe care tu le-ai săvîrşit mai înainte, din pricină că ai făcut judecată nedreaptă şi ai osîndit pe cei nevinovaţi, iar celor vinovaţi le dădeai drumul cu toate că domnul a zis: „Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-l ucizi!”. Şi acum, dacă ai văzut-o, spune: «Sub ce fel de copac i-ai văzut pe amîndoi cînd erau împreună?». Şi el răspunse: «Sub un ulm». Atunci Daniil zise: «Minţit-ai de ajuns pentru pierderea capului tău, căci îngerul lui dumnezeu primit-a poruncă să te despice în două!»” (v. 52―55). Veţi zice, poate, că, înainte de a-l învinui pe primul bătrîn că minte, Daniil ar fi trebui să aştepte un al doilea răspuns contradictoriu, deoarece numai o contradicţie în spusele acuzatorilor putea să dea în vileag calomnia. Dar „tînărul” (v. 45), care avea mai tîrziu să citească inscripţii de pe ziduri şi să traducă cuvinte care nu aparţin nici unei limbi omeneşti, nu era, bineînţeles, ca toţi oamenii. „Şi după ce i-a dat drumul a poruncit să-i aducă pe celălalt, căruia îi zise: «Neam al lui Canaan şi nu al lui Iuda! Frumuseţea ei te-a ademenit şi patima ţi-a stricat inima! Aşa vă purtaţi voi cu fiicele lui Izrail, cărora, fiindu-le frică de voi, se lăsau în voia voastră, iar fiica lui Iuda n-a putut să îndure fărădelegea voastră! Acum deci spune-mi sub cel fel de copac i-ai văzut pe amîndoi cînd erau împreună?». Şi el răspunse: «Sub un stejar!»u(v. 56―58). Falsa mărturie era dovedită. Este limpede că amîndoi moşnegii babiloneni meritau o pedeapsă exemplară. Dar cine putea să-i judece? Biblia susţine că sentinţa a fost dată şi adusă la îndeplinire de adunarea poporului evreiesc captiv. „Atunci toată obştea izbucni în strigăte şi proslăvi pe dumnezeu cel care a mîntuit pe cei ce nădăjduiesc în el. Apoi se ridicară împotriva celor doi bătrîni pe care Daniil i-a dovedit că au mărturisit strîmb din chiar spusa lor şi le-au făcut răul pe care ei voiseră să-l facă aproapelui lor, ca să împlinească legea lui Moise; şi ei i-au osîndit la moarte, iar sîngele nevinovat fost-a mîntuit în ziua aceea” (v. 60―62). Dacă admitem că această poveste este adevărată, inclusiv executarea sentinţei, trebuie să recunoaştem, bineînţeles, că cei doi ticăloşi bătrîni îşi meritaseră din plin soarta. Dar oricît de puţin vrednici de milă ar fi fost, este clar că numai un tribunal babilonean era în drept să-i judece pentru fărădelegile lor. Această concluzie este suficientă pentru a ne da seama imediat că întreaga povestire biblică este mincinoasă. Este de neconceput ca judecătorii lui Nabucodonosor să fi admis ca doi dintre confraţii lor să fie judecaţi şi executaţi, chiar dacă erau incontestabil vinovaţi, de către o adunare de captivi; este imposibil ca evreii, care erau robi, să fi putut aplica în libertate şi în public legea lui Moise împotriva celor doi funcţionari de stat babiloneni, care erau persoane oficiale, aparţinînd neamului stăpînilor şi înrobitorilor lor. Or, istoria Suzanei şi a bătrînilor este una dintre cele mai răspîndite în învăţăturile religiei.

continuare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: