Biblia hazlie ( 362 )

Toate acestea nu valorează mai mult decît palavragelile unei babe care ghiceşte în cărţi sau în cafea. La citirea acestor pagini simţim doar mai multă repulsie faţă de slujitorii religiei, care folosesc Biblia pentru a-i prosti pe credincioşi, precum şi mai multă compătimire faţă de cei care acceptă aceste jalnice absurdităţi, văzînd în ele un obiect al inspiraţiei divine. Istoria Suzanei ne povesteşte cum a salvat Daniil viaţa unei femei virtuoase împotriva căreia doi ticăloşi bătrîni obţinuseră o sentinţă de condamnare la moarte, precum şi cum a fost demascată calomnia acuzatorilor, pe care a pus să-i execute în locul victimei lor. Acţiunea se petrece în Babilon, în timpul captivităţii evreilor. Eroina este o oarecare Suzana, soţia lui Ioachim. Această Suzana era nespus de frumoasă şi credincioasă soţului ei. Celor doi ghiuji li s-au aprins călcîiele după ea. „Şi amîndoi erau cuprinşi de aceeaşi patimă de iubire, dar nu-şi spuneau unul altuia ce-l chinuieşte, fiindcă se ruşinau să-şi dezvăluiască unul altuia pofta care îi împingea către ea. Cu toate acestea, ei căutau prilej ca s-o vadă în fiecare zi” (Suzana, v. 10―12). O întîmplare le-a dezlegat deodată limba. Ei şi-au mărturisit unul altuia pasiunea şi au hotărît să acţioneze în comun ca să cucerească pentru amîndoi bunăvoinţa Suzanei. În acest scop, ei s-au ascuns odată într-o grădină unde ea venise să se scalde, au aşteptat pînă s-a dezbrăcat şi şi-a îndepărtat slujnicele, după care, ieşind pe neaşteptate din tufişuri, i-au cerut Suzanei să le satisfacă poftele murdare. În caz contrar, ei ameninţau că aveau să povestească tuturor că o surprinseseră cu amantul ei. Suzana a plîns şi s-a împotrivit din răsputeri. Cei doi moşnegi ― care, de altfel, erau judecători de prin partea locului ― au făcut gălăgie, au alarmat slugile şi vecinii şi au strîns o gloată întreagă, care a cerut ca a doua zi să fie întrunit poporul în faţa casei lui Ioachim. Curioasă libertate de care se bucura un popor ţinut în robie, nu-i aşa? Evreii sînt captivi de război aduşi în Babilon. Ei trăiesc acolo în condiţiile cele mai grele ale sclaviei antice. Şi deodată autorităţile le îngăduie să se întrunească pentru a ţine o judecată, ca şi cum s-ar fi aflat la ei, la Ierusalim! Am fi putut crede mai degrabă că Suzana, acuzată de adulter de către cei doi judecători babiloneni, a fost predată justiţiei babilonene, adică judecăţii caldeenilor, potrivit legilor lui Nabucodonosor. Aşadar, toţi evreii care trăiau în captivitate în Babilon s-au strîns în toată libertatea, la ora hotărîtă. Suzana s-a înfăţişat adunării poporului. Cei doi bătrîni şi-au expus învinuirile. Punînd fiecare mîna pe capul femeii lui Ioachim, ei au jurat că o găsiseră în grădină, goală, în braţele unui tînăr. Părtaşul la adulter izbutise să se facă nevăzut. Suzana a tăgăduit totul, fără a spune însă de ce aduc cei doi ticăloşi bătrîni mărturii false împotriva ei. Ea a adresat însă o rugăciune fierbinte lui dumnezeu, jurînd că este nevinovată şi susţinînd că moare fără vină. Poporul însă a dat crezare clevetitorilor şi a hotărît ca ea să moară. Oamenii se pregăteau să aducă la îndeplinire sentinţa, cînd tînărul Daniil se oferi să dovedească nevinovăţia Suzanei. La propunerea sa, cei doi bătrîni au fost despărţiţi.

va urma

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 361 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: