Biblia hazlie ( 355 )

De altfel, nici Cartea Regilor nu neagă aceasta. Prin urmare, o dată ce Cartea Iuditei îi atribuie frumoasei bătrîne o ispravă eroică în lupta împotriva unui general al lui Nabucodonosor, iar Babilonia nu a avut doi regi cu acest nume, reiese că această Carte a Iuditei este o simplă născocire a teologilor de la primul şi pînă la ultimul ei rînd.

 

CAPITOLUL AL PATRUZECI Şl DOILEA PROFETUL DANIIL ŞI SACRELE SALE MEMORII Cărţile prorocilor Isaia, Ieremia, Iezechil şi celelalte nu prezintă nici un interes pentru studiul nostru. Relatările despre evenimente, cuprinse în aceste cărţi (chiar dacă este vorba de evenimente care sau petrecut cu adevărat), se referă în realitate la trecut sau la epoca în care au trăit autorii. Cît priveşte prorocirile, ele sînt cum nu se poate mai vagi şi mai nebuloase. Acestea permit preoţilor să le intarpreteze după bunul lor plac şi chiar să modifice interpretările potrivit diferitelor scopuri urmărite de ei şi în funcţie de diverse evenimente. Nu vom insista asupra lor. Ar însemna să-l facem pe cititor să-şi piardă timpul de pomană. Vom părăsi acum sistemul folosit de noi pînă în prezent, de a analiza succesiv textele Bibliei, pas cu pas. În continuare, vom grupa toate episoadele care constituie istoria dogmatică a poporului evreu, apărată de slujitorii religiei, din momentul dărîmării templului de către Nabucodonosor şi pînă la naşterea lui Iisus Hristos. Îi vom prezenta astfel cititorului o antologie a celor mai interesante fragmente, începînd cu Daniil, ale cărui întîmplări se situează în epoca lui Nabucodonosor. Cartea lui Daniil începe prin a ne povesti că regele Nabucodonosor ar fi crescut la Babilon, printre eunucii şi slujitorii săi, patru tineri evrei de neam nobil dintre cei mai frumoşi la chip. Aşpenaz, căpetenia eunucilor, îi încredinţa pe aceşti patru tineri ― Daniil, Anania, Misail şi Azaria, cărora le schimbase numele în Belteşaţar, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego ― ajutorului său, Amelsar. Biblia nu ne spune că ei ar fi fost castraţi, dar faptul rezultă destul de limpede din text. Oricum ar fi, această educaţie le-a priit tinerilor şi Nabucodonosor a recunoscut că ei sînt de zece ori mai deştepţi şi mai învăţaţi decît toţi înţelepţii şi cititorii în stele ai regatului său. Într-o bună zi sau, mai exact, într-o bună noapte, Nabucodonosor avu un vis care-l tulbură atît de mult, încît, după ce se trezi, nu mai putu să şi-l reamintească. El îi chemă pe toţi înţelepţii caldeeni, poruncindu-le să-i spună ce văzuse în vis şi să i-l tîlcuiască. Înţelepţii iau răspuns că prima parte a problemei este imposibil de rezolvat, dar, dacă regele şi-ar reaminti visul, tălmăcirea lui ar fi lucrul cel mai uşor din lume. Înfuriindu-se, Nabucodonosor îi condamnă pe înţelepţi la moarte. În timpul execuţiei, în urma căreia trebuiau să piară şi cei patru tineri iudei, deşi nu fuseseră chemaţi la sfatul regelui, Daniil declară deodată că el are să-i reamintească lui Nabucodonosor conţinutul visului şi că i-l va tălmăci cu toată exactitatea. El îi comunică regelui că acesta văzuse în vis o statuie mare cu capul de aur, cu pieptul şi cu braţele de argint, cu pîntecele şi cu şoldurile de aramă şi cu picioare pe jumătate din fier şi pe jumătate din pămînt. O piatră desprinsă dintr-un munte din apropiere a lovit picioarele statuii şi le-a sfărîmat, astfel că întreaga statuie s-a prăbuşit, iar piatra s-a transformat într-un munte înalt care a acoperit tot pămîntul.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 354 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: