Biblia hazlie ( 348 )

Isaia a pus „o turtă de smochine” peste buba lui Iezechia şi acesta „s-a făcut sănătos”. Necredincioşii rîd de această marmeladă de smochine şi de cele zece linii ale ceasornicului solar cu care umbra s-a mutat înapoi. Ei spun că ori boala lui Iezechia a fost un fleac o dată ce s-a vindecat în urma aplicării unui plasture de smochine, ori aici numai puterea intervenţiei divine a fost cauza tămăduirii regelui, care se afla la un pas de moarte, şi atunci nu era nici o nevoie de turta de smochine. Cît priveşte ceasornicul solar, Iezechia le face criticilor impresia unui mare prost atunci cînd spune că îi este mai uşor umbrei să alerge înainte decît să se dea înapoi: în ambele cazuri, legile naturii ar fi fost încălcate în egală măsură şi întreaga ordine a mişcării cosmice din sistemul solar ar fi trebuit să se tulbure. În plus, mersul înapoi al umbrei pe ceasornicul solar al lui Ahaz apare ca o repetare a cunoscutei minuni săvîrşite de Iosua.

Aşa spun scepticii. În schimb, teologii cred, fără să se gîndească prea mult, că soarele a stat în loc de dragul lui Iosua şi a mers înapoi la rugămintea lui Iezechia. În cap. al XXXVIII-lea din Cartea profetului Isaia, această întîmplare este menţionată din nou: „Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care le străbătuse” (v. 8). Fenomenul cel mai interesant din toate întîmplările curioase prin care se distinge această epocă este moartea lui Isaia: acest om, care era o întrupare a miracolului, nu a putut face nici cea mai mică minune atunci cînd propria sa viaţă a fost în pericol. Manase, fiul şi urmaşul lui Iezechia, care nu avea prea multă încredere în povestea cu misterioasa mişcare a umbrei, a fost tot atît de puţin pios pe cît fusese de evlavios tatăl său. Vrînd să vadă dacă Isaia dispune şi pentru propriul său uz de vreun plasture de smochine, a poruncit ca profetul să fie tăiat în două cu ferestrăul. Nefericitul Isaia a fost tăiat cu ferăstrăul ca o bîrnă oarecare. Nici Rafail, nici vreun alt înger nu i-au venit în ajutor. Nu ne rămîne decît să presupunem că în timpul execuţiei credinciosului său slujitor dumnezeu era din cale-afară de ocupat pe o altă planetă. Ultimul rege al lui Iuda a fost Sedechia. În al 11-lea an al domniei sale (Regi II, XXV, 2), Ierusalimul a fost cucerit de oştirile lui Nabucodonosor. „Prinţii de sînge” au fost omorîţi, iar Sedechia, căruia iau scos ochii şi pe care l-au pus în lanţuri, a fost luat în robia babiloneană împreună cu ceea ce mai rămăsese din poporul său (v. 7). Nabucodonosor a dat foc templului lui Solomon şi palatului; după plecarea sa, Ierusalimul a ajuns o ruină (v. 9―10). „În sfîrşit ― spune Voltaire ― iată deznodămîntul celei mai mari părţi a istoriei ebraice. Întîi, distrugerea celor zece triburi din regatul lui Izrail şi, curînd după aceea, captivitatea celorlalte două triburi; iată cu ce se termină toate minunile pe care dumnezeu le-ar fi săvîrşit în favoarea lor”.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 347 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: