Dar Rabşache a devenit şi mai impertinent. El a început să vorbească într-o „elegantă” limbă biblică: „Oare la stăpînul tău şi la tine m-a trimis domnul meu ca să spun aceste cuvinte? Dimpotrivă, la oştenii care stau pe ziduri şi vor ajunge să-şi mănînce scîrna şi să-şi bea udul cu voi!” (v. 27). Se pare că Iezechia nu-şi prea punea multă nădejde în dumnezeu o dată ce îngăduise să fie jefuit în acest hal fără să opună nici o rezistenţă. Însă prorocul Isaia, contemporan al acestor evenimente, i-a ridicat moralul şi însuşi bunul dumnezeu i-a dat pînă la urmă ajutor. „Şi a fost că chiar în noaptea aceea îngerul domnului a ieşit şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de inşi, iar cînd s-au sculat dimineaţa toţi erau leşuri fără viaţă. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, a pornit şi s-a întors şi a rămas în Ninive” (Regi II, XIX, 35―36). O strălucită „victorie” biblică! Biblia ne comunică mai departe că Sanherib a fost ucis de fiii săi Adramelec şi Sareţer, care, după ce au săvîrşit asasinatul, au fugit în ţinutul Ararat, iar celălalt fiu al lui Sanherib, Asarhadon, a ajuns rege în locul lui. În capitolul următor, autorul ne spune că, în ultimii ani ai domniei sale, Iezechia a încheiat o alianţă cu Merodac Baladan, regele Babilonului. Aceste afirmaţii nu se potrivesc cu descoperirile arheologilor referitoare la istoria regilor Asiriei. Din inscripţiile de la celebrul palat din Horsabad, descoperit în 1842 de Botta, consulul francez la Mossul, reiese că Merodac Baladan fusese izgonit din Caldeea de Salmanasar al V-lea, tatăl lui Sanherib, care-l învinsese în lupta de la Betlachim din anul 709 î.e.n. şi că, după această victorie, Salmansar a pus stăpînire pe Babilon, alipind acest regat la Ninive. Cum a putut deci Iezechia să încheie o alianţă cu Merodac Baladan pe timpul lui Asarhadon, fiul lui Sanherib, o dată ce acest rege babilonean îşi pierduse toate posesiunile în războiul cu regele din Ninive, bunicul lui Asarhadon, iar acesta, care a domnit în ultimii ani ai vieţii lui Iezechia, era în acelaşi timp rege şi peste Ninive şi peste Babilon? Dar chiar dacă nu ţinem seama de descoperirile savanţilor şi acordăm preferinţă autorităţii Bibliei, nu putem nici în acest caz să nu facem următoarea observaţie: dumnezeu ― care făgăduise: „Eu voi ocroti cetatea aceasta şi o voi mîntui pentru mine şi pentru David, robul meu!” (v. 34) ― ar fi putut să nu stea să aştepte a doua năvălire a lui Sanherib. Căci dacă dumnezeu, care este atotputernic, a hotărît să ia Ierusalimul sub protecţia sa, ar fi fost mai raţional să apere oraşul împotriva lui Sanherib de la bun început, decît să-i îngăduie acestuia să ia toate bogăţiile ţării şi toate comorile templului.
Comentarii recente