Biblia hazlie ( 345 )

Credem că moabiţii s-au speriat şi ei şi au luat-o la sănătoasa. Criticii, veşnic nemulţumiţi, au şi aici obiecţii de făcut. Ei întreabă de ce nu l-a înviat dumnezeu chiar pe Eliseu în loc să-l învie pe un terchea-berchea oarecare, neinteresant şi de care nimeni nu avea nevoie, numai pentru că fusese aruncat din întîmplare în mormîntul prorocului. Ei se întreabă cum de a putut mormîntul acesta să rămînă deschis timp de un an. Ei vor să ştie ce s-a întîmplat cu cel înviat şi se miră că acesta nu şi-a cucerit gloria şi că nici măcar în a doua viaţă a sa n-a binevoit să se facă cunoscut. În sfîrşit, ei se întreabă: dacă oasele lui Eliseu aveau această putere miraculoasă, de ce nu le-a mai folosit pe urmă nimeni? Ne întristează gîndul că n-a fost organizată utilizarea mai mult sau mai puţin raţională a acestui schelet, ceea ce ar fi putut să ne asigure tuturor nemurirea! Oricum ar fi, „prea cucernicii părinţi” ar fi putut folosi moaştele lui Eliseu măcar pentru a-şi prelungi propria existenţă. O dată cu moartea lui Eliseu, confuzia istorică-politică din Biblie devine atît de mare, încît este aproape imposibil să ne orientăm în dezordonata îngrămădire de nume şi de evenimente fanteziste. Sfîrşitul regatului lui Izrail s-a produs sub domnia regelui Ozeea. Acesta împreună cu mulţi dintre foştii săi supuşi au fost luaţi în robie de asirieni.

 

CAPITOLUL AL PATRUZECILEA SFÎRŞITUL REGATULUI LUI IUDA Pe vremea cînd evreii din regatul lui Izrail se aflau în robia asiriană, regatul lui Iuda mai continua să se menţină ca un stat independent sub pioasa domnie a lui Iezechia. „El a desfiinţat închinarea de pe înălţimi şi a sfărîmat stîlpii cu pisanii idoleşti, aşerele şi şarpele cel de aramă pe care îl făcuse Moise, căci pînă în vremea aceea fiii lui Izrail îi aduceau tămîieri…” (Regi II, XVIII, 4). Este drept că dumnezeu l-a răsplătit pentru această credinţă cu victoria asupra filistenilor, dar în unele cazuri ocrotirea divină s-a manifestat numai pe jumătate. Astfel, în al patrulea an al domniei sale, Iezechia a fost atacat de Sanherib, regele Asiriei, şi a scăpat numai plătindu-i 300 de talanţi de argint şi 30 de talanţi de aur. „Şi Iezechia a dat tot argintul care se afla în templul domnului şi în vistieria palatului domnesc. …Iezechia a desfăcut aurul de pe uşile templului domnului şi de pe scuturile pe care le îmbrăcase cu aur… şi le-a dat împăratului Asiriei” (v. 15―16). După acest jaf se părea că Sanherib ar fi trebuit să-l lase pe Iezechia în pace. Dar ţi-ai găsit! El s-a întors curînd, a împresurat Ierusalimul şi l-a trimis la Iezechia pe un oarecare Rabşache, căruia i-a poruncit să-i pună regelui următoarea întrebare vicleană: „Ce însemnează nădejdea aceasta pe care o ai?” (v. 19). Iezechia a trimis la Rabşache trei parlamentari, care i-au spus: „Vorbeşte robilor tăi în limba arameiană, căci înţelegem; nu vorbi cu noi în limba evreiască în urechile poporului de pe zid!” (v. 26).

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 344 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: