Biblia hazlie ( 337 )

Aici aventura ia de-a dreptul caracterul unei farse, închipuiţi-vă pe aceşti ofiţeri şi ostaşi loviţi brusc de orbire, mai ales cînd este vorba de o armată numeroasă. Căci oraşul în care se afla prorocul era înconjurat de pedestrime, de călărime şi de care de luptă. Dacă această minune putea să se întîmple, miile de nenorociţi ar fi trebuit să ridice asediul, să le ceară îndurare izrailiţilor şi să se roage să fie conduşi acasă cît mai sînt în viaţă. Dar nu s-a întîmplat nimic din toate acestea! Potrivit Bibliei, oştirea oarbă nu a renunţat la gîndul ei de a-l prinde pe Eliseu viu sau mort. Şi aici autorul „sacru” îi sileşte pe credincioşi să înghită una dintre cele mai monumentale gogoşi care au fost scrise cîndva de preoţii ce-şi bat joc de credulitatea naivilor. Eliseu şi-a oferit chiar el serviciile ofiţerilor şi ostaşilor sirieni pentru a-i călăuzi în căutarea lui Eliseu. Idioţii cei orbi au acceptat propunerea şi prorocul i-a dus după sine pînă în capitală, unde au fost luaţi prizonieri. Această gogoriţă este atît de absurdă, încît considerăm necesar să reproducem încă o dată textul divin: „Atunci Eliseu le-a zis: «Nu este acesta drumul, nici cetatea. Porniţi după mine şi eu vă voi îndrepta spre omul pe care-l căutaţi! Şi i-a băgat în Samaria»” (v. 19). Închipuiţi-vă pe aceşti oşteni care-l urmează pe proroc ca un cîrd de gîşte; imaginaţi-vă pe toţi aceşti orbi care merg din Dotan la Samaria, ţinînd unul pe altul de poala mantiei, iar primul ţinîndu-se de poala ghidului, care este însuşi Eliseu. Închipuiţi-vă toate acestea şi spuneţi dacă poate vreo religie să-şi bată joc într-un mod mai neruşinat de naivitatea credulilor săi adepţi! „Şi după intrarea lor în Samaria, a zis Eliseu: «Deschide-le, doamne, ochii ca să vadă!». Şi domnul le-a deschis ochii şi au văzut şi, iată, erau în mijlocul Samariei” (v. 20). Dar toate sînt bune dacă se sfîrşesc cu bine şi vom vedea îndată că în ziua aceea Eliseu a fost mărinimos şi nu a abuzat de triumful său. „Dar regele Samariei, cînd i-a văzut, l-a întrebat pe Eliseu: «Să-i omor, părintele meu?». El însă a răspuns: «Nu-i omorî! Oare i-ai prins tu cu arcul şi cu sabia ta de vrei să-i omori? Pune-le dinainte pîine şi apă, să mănînce şi să bea şi să se întoarcă la stăpînul lor!». Şi le-a făcut ospăţ mare şi ei au mîncat şi au băut, apoi le-a dat drumul şi ei s-au întors la stăpînul lor. Şi n-au mai năvălit cete de sirieni în pămîntul lui Izrail” (v. 21―23). Ceea ce am citit mai sus este imediat infirmat de continuarea acestei povestiri. Aşa este „sfînta scriptură”. Versetul 23 ne asigură că, mulţumită mărinimiei lui Eliseu, regatul Izrailului a fost de atunci izbăvit de năvălirile sirienilor. Dar citiţi versetul 24: „Iar după acestea, Benhadad, regele Siriei, a strîns toată oastea şi s-a suit şi a împresurat Samaria”. Ca să nu fie nevoite să explice aceste contradicţii absurde şi din cale afară de prosteşti, manualele de „istorie sacră” relatează numai minunea cu orbirea sirienilor. Aşadar, iată-l din nou pe Benhadad în scenă. Este acelaşi Benhadad căruia, după cum ţineţi minte, regele Ahab îi dăduse posibilitatea să se ascundă.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 336 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: