Biblia hazlie ( 331 )

Se impun cîteva observaţii fireşti. Dacă dumnezeu hotărîse să-l ia pe Ilie în cer de viu, în carne şi în oase, cum făcuse pe vremuri cu Enoh, de ce l-a mai pus să facă această plimbare fără sens de la Ghilgal la Betel, de la Betel la Ierihon şi de la Ierihon la Iordan? Pentru ce l-a pus să treacă Iordanul? Oare carul de foc cu care s-a ridicat la cer Ilie nu putea să tragă cu tot atîta uşurinţă pe malul stîng ca şi pe cel drept? Şi ce înseamnă cele două părţi din duhul lui Ilie pe care le cere Eliseu? Şi a primit el pînă la urmă ceea ce ceruse? Biblia ne spune numai că, privindu-l pe Ilie plecînd, Eliseu, după curioasele sale ţipete, nu a mai văzut nimic. Teologii ne încredinţează că în „împărăţia cerurilor” nu sînt decît spirite pure. Nu este oare aceasta în contradicţie cu dubla înălţare la cer, a lui Ilie şi a lui Enoh?! Ce nevoie aveau acest patriarh şi acest profet de învelişul lor trupesc în împărăţia supranaturalului şi a imaterialului? Întrucît este mai mare gloria lui Enoh şi a lui Ilie decît gloria altor aleşi ai lui dumnezeu care locuiesc în încăperile cereşti fără învelişul lor carnal? Aşadar, bunăoară, cînd Ilie şi Moise vorbesc în ceruri, cum arată această convorbire între un suflet fără trup care se exprimă numai prin gînduri, fără sunete, şi trupul însufleţit care vorbeşte cu gura şi scoate sunete? În sfîrşit, acest car de foc, aceşti cai de foc, aceste vîrtejuri şi însuşi numele de „Ilie” (Eli, Helios ― soarele) au permis lui Bolingbroke şi lui Boulanger să vadă în aventura lui Ilie o imitaţie a întîmplării lui Faeton, eroul din mitologia greacă, aşezat şi el într-un car de foc. Însă legenda lui Faeton este de origine egipteană şi are o valoare morală, deoarece arată primejdiile trufiei. Ce rost are însă zborul la cer al lui Ilie?

 

CAPITOLUL AL TREIZECI Şl NOUĂLEA PREA MINUNATA VIAŢĂ A SFÎNTULUI PROROC ELISEU ŞI SFÎRŞITUL REGATULUI LUI IZRAIL Şi iată-l pe Eliseu moştenitor al mantiei lui Ilie şi al unei anumite părţi, poate chiar a doua treimi, din spiritul său. „Ucenicii profeţilor… i s-au închinat pînă la pămînt” (Regi II, II, 15). Primul lucru pe care l-a făcut a fost să cureţe apele din oraşul Ierihon, aruncînd în ele un pumn de sare. De acolo s-a dus la Betel. „…Şi pe cînd suia la deal, au ieşit o seamă de copii din cetate care-şi băteau joc de el şi ziceau: «La deal, pleşuvule, la deal, pleşuvule!». Şi el s-a întors şi i-a văzut şi i-a blestemat în numele domnului. Şi îndată au ieşit două ursoaice din pădure şi au rupt din ei patruzeci şi doi de copii” (v. 23―24). Lordul Bolingbroke remarcă: „Eliseu seamănă cu un lacheu îmbogăţit, care se răzbună împotriva celor ce rîd de el. Cum aşa?! Respingătoare slugă a unui proroc! Pui urşi să sfîşie copiii pentru că ţiau zis că eşti pleşuv? Din fericire, în împrejurimile Betelului nu există păduri, iar în Palestina nu trăiesc urşi. Absurditatea acestei povestiri îi atenuează oroarea! ” Mai putem adăuga că cei doi urşi care i-au hăpăit pe cei 42 de ştrengari din cîteva înghiţituri nu au apărut, pare-se dintro pădure deasă, ci din vreo berărie, în care, după toate probabilităţile, autorul povestirii „sacre” s-a cherchelit destul de bine înainte de a lua condeiul pentru a scrie aceste rînduri.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 330 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: