Misterele Romaniei ( 127 )

Prima priveliste care se ofera calatorului ce intra in sat este cimitirul local. Sute de cruci, una linga cealalta, purtind deasupra simbolul taditional al zonei, acel acoperis simbolic de pe cruce. Este mare cimitirul buciumenilor si daca ai rabdare, poti cati citeva cuvinte despre fiecare om ce si-a gasit odihna vesnica aici. Atat ramane din fiecare dintre noi. Un cuvint, poate doua. Si cite un dram de amintiri printre cei care ne-au cunoscut. Iar dupa o generatie sau doua, toti te vor uita. Vei ramane doar un nume pe o cruce, la capatul careia, ine stie, daca ai noroc, din cand in cand, cite un crestin va aprande o luminare si se va ruga pentru odihna ta.

Trecand de cimitirul mortilor, un alt fel de cimitir se naste din curtile fiecarui gospodar. Practic nu exista ograda in care sa nu fie cel putin o cruce. Dar buciumenii nu au morti aici. Aici si-au ingropat ei o parte din necazurile lor. Aveam sa aflu ca fiecare cruce inseamna ca in gospodaria respectiva focul sia luat tributul. Pentru ca au acesti oameni de la capatul tarii o poveste. Ei spun, oricui se arata gata sa-i asculte, ca satul lor e condamnat sa arda vesnic. Ca blestemul a fost aruncat de un preot si ca nimeni nu a reusit pina acum sa se fereasca din calea lui. Ard casele buciumene, ard pe rand. Uneori trec ani pina sa arda o casa. Dar exista o regula care nu a fost incalcata niciodata: nu exista gospodarie care sa nu fi fost afectata de flacarile din interiorul pamantului si nu exista generatie care sa nu fi platat tribut focului. In amintirea acelor focuri au fost ridicate crucile din ograzile oamenilor.

Satenii din zona, cei din alte sate care, in treburile lor sunt obligati sa treaca prin Silistea Buciumeni, isi fac mereu cruce si isi scuipa in sin, spunind “ptiu, piei satana”. Degeaba au venit o serie de preoti si calugari, degeaba s-au tinut Liturghii si tot felul de slujbe si sfestanii, nimic din ce a facut omul nu a putut indeparta raul de sat. O putere nevazuta domina satul si nu se pare ca nu se teme de minia oamenilor lui Dumnezeu. Primele case par parasite. Ne oprim la a treia casa. Ne-a intimpinat un batrinel cumsecate, de vreo 60 de ani, care purta niste cizme de cauciuc trase peste o salopeta patata de ulei si cirpita pe alocuri. Am aflat ca-l cheama Bot Toader, dar aici, in acest sat uitat de lume, numele nu mai conteaza. Oamenii se stiu dupa porecla, ca in vremurile de demult, cand aceste locuri erau populate de dacii costoboci. Si mos Toader are o porecla, i se spune ceferistul, pentru ca in tineretea sa, pina sa se pensioneze, a lucrat la caile ferate. Un accident nefericit l-a facut sa se pensioneze inainte de vreme. Unul dintre colegii sai a atins un fir de tensiune. Nea Toader a fost acolo si singura modalitate de a-l salva pe imprudent a fost sa-l impinga cu miinile. L-a salvat, dar in urma actului sau a trebuit sa sufere o operatie de amputare a 3 degete de la mina dreapta. Si s-a pensionat la virsta de 49 de ani, retragindu-se aici, in Silistea Buciumeni, in casa parintilor sai.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Misterele Romaniei ( 126 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: