Biblia hazlie ( 320 )

Şi ei au luat viţelul care li s-a adus, l-au gătit pentru jertfă şi au chemat numele lui Baal de dimineaţă şi pînă la amiază: «Baale, auzine!» Dar nu se auzea nici glas, nici mişcare. Atunci ei au început să joace împrejurul jertfelnicului pe care-l făcuseră. Dar la amiază Ilie a început să-şi bată joc de ei şi zicea: «Strigaţi cu glas tare, căci el este dumnezeu! Poate se îndeletniceşte cu ceva sau s-a dus încotrova, sau călătoreşte, sau doarme, ca să se trezească din somn!» Şi ei au început să strige cu glas tare şi-şi făceau scrijilituri după rînduială cu săbii şi cu lănci pînă cînd sîngele ţîşnea din ei” (v. 16―28). Criticii semnalează că muntele Carmel se afla pe teritoriul sidonienilor şi că regatul Sidonului nu trebuie confundat cu regatul Izrailului. Puteau oare supuşii lui Ahab, răspunzînd la provocarea prorocului Ilie, să se întrunească într-un loc care aparţinea altui regat? Muntele Carmel figurează în această povestire numai pentru că „porumbelul sfînt” nu e prea tare în geografie. Criticii arată mai departe că, dacă ar fi să credem în realitatea acestui episod şi să-l acceptăm aşa cum este relatat, ar rezulta din el în mod vădit că poporul era foarte conştiincios şi cinstit din moment ce a admis în unanimitate propunerea lui Ilie. Este tot atit de evident că preoţii săi, pe care Biblia îl blamează atîta, credeau la fel în Baalul lor ca şi Ilie în dumnezeul său, o dată ce şi-au făcut răni cu săbii şi cu suliţe şi şi-au vărsat sîngele pentru a obţine focul din cer. Dar din povestiri ridicole şi fanteziste de acest fel trebuie totuşi să tragem concluzii corecte cu privire la istoria poporului evreu. După ce anecdotele biblice sînt epurate de „minuni” şi de alte ornamente fanteziste, mai rămîne un oarecare material util, chiar dacă e foarte puţin. De exemplu, din expunerea de mai sus reiese că poporul lui Izrail şi poporul lui Iuda se închinau, la urma urmelor, aceluiaşi dumnezeu, numai că îi ziceau altfel. Izrail avea viţei de aur, iar Iuda tauri de aur, pe care Solomon îi aşezase în sanctuare şi care au rămas acolo pînă la distrugerea Ierusalimului şi a templului de către „faraonul Şişac”. Din text reiese că Izrail nu se închina cu adevărat viţeilor săi, deoarece se spune că se închina lui Baal. Însă cuvîntul „Baal”, „Bel”, „Bal” însemna „domn”, ca şi „Adonai”, „Eloha”, „Savaot”, „Iahve”. Ritualul aducerii jertfelor era acelaşi. Deosebirea era numai aceea dintre interesele egoiste ale preoţilor. Erezia Izrailului consta în faptul că izrailitenii nu voiau să-şi facă rugăciunile şi să aducă jertfe la Ierusalim, unde stăpînea seminţia lui Iuda, ci şi-au făcut sanctuare la ei acasă. „Iar după-amiază au început să strige din toate puterile pînă la vremea prinosului de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici mişcare, nici semn de luare aminte.

continuare

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Biblia hazlie ( 319 ) | Caleidoscop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: