va urma

Scandeazã-n cor mulțimi alãturate
Jos dictatorul, jos și clica lui
Am mai trãit acest moment odatã
Între aceleași ziduri și statui.

Ninge frumos, pe jos e iarãși sânge
O fatã a cãzut pe caldarâm
Mulțimea ca un râu de foc se scurge,
Toți ne iubim și totuși ne urâm.

Cãlãu-i undeva, nimeni nu știe
Dacã e-n peșterã sau în palat
Fugit-a oare sau în bãșcãlie
Ne ia pentru mãcel la numãrat?

Poporul e aici, aici e oare?
Cine sunt cei ce trag din nou în noi
De unde vin cartușele și moartea
Avem iar hrube pline cu strigoi?

Ninge în Piața Universitãții
Ninge frumos sau ninge iar urât
O mamã plânge, un jandarm lovește
Sã spun mai mult? Nu, e destul atât.

- Cit mă costă pină la gară? Se uită la aparatul de taxat.

- Cam opt cincizeci, şefu’.

- Ţine aici zece; bagă restul in buzunar şi ascultă bine ce-am să-ţi spun… Apropie-te cit mai mult de taxiul pe care-l urmăreşti. De indată ce suntem siguri că merge la gară, adică in momentul in care o ia spre rampa care conduce spre esplanadă, fă in aşa fel si depăşeşte-l. Vreau să ajung inaintea lui, te prinzi?

- E-n ordine…

Nu-i prost deloc, rusul meu alb. Totul se desfăşoară potrivit dorinţei mele. Luăm un avans de cincizeci de metri faţă de G 7 şi oprim in faţa intrării care conduce spre peroanele de plecare. Sar afară şi trintesc portiera, după care mă amestec prin mulţime. Dama mea trecută o să se uite zadarnic după cei care pătrund in urma ei in gară… E mult mai indicat s-o aştept eu… Uite-o! Coboară, pătrunde in imensa sală a paşilor pierduţi. Dar, in loc să se indrepte spre un oarecare ghişeu, se retrage intr-o parte şi se strecoară in spatele unuia din canaturile de sticlă ale uşii. In colţişorul acela, ca un păianjen in plasa lui, observă mişcarea de pe esplanadă şi-i cercetează pe toţi oamenii care intră… Profit ca să-mi cumpăr ţigări şi un ziar. Cine zice gară zice călătorie; cine zice călătorie zice timpi morţi… Aştept… Se scurg citeva minute in decursul cărora zebra mea cu fustanele continuă să se joace de-a funcţionarul din turnul de control… Apoi, liniştită, dama mea se indreaptă spre ghişee. Continuu să i-o iau mereu inainte. Cum nu ştiu in ce direcţie se va angaja, las să-mi scape ziarul din mină ca să fiu depăşit in timp ce mă aplec să-l ridic. Se indreaptă spre culoarul biletelor internaţionale… Unde are de gind să se ducă?

va urma

ISRAEL – Masada – Herod’s Palace

Dacă mlădiţa de bambus n-a fost folosită când era tânără, la ce mai poate servi acum când a îmbătrânit?

( malaez )

Virginia Woolf (nume original: Adeline Virginia Stephen, n. 25 ianuarie 1882, Londra, d. 28 martie 1941) a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare şi scriitoare de poveşti, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.

În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra şi membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna Dalloway(1925), Spre far (1927), Orlando (1928) şi eseul de dimensiunea unei cărţi A Room of One’s Own (1929), cu faimosul său dicton: “O femeie trebuie să dispună de bani şi de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficţiune”.

Pendulul apei calme, generale,
Sub sticlă sta, în Ţările-de-Jos.
Luceferii marini, amari în vale;
Sălciu muia şi racul fosforos.

Un gând adus, de raze şi curbură
(Fii aurul irecuzabil greu!)
Extremele cămărilor de bură
Mirat le începea, în Dumnezeu.

Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (n. 24 ianuarie 1732 – d. 18 mai1799) a fost un ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american). El a fost totuși cunoscut pentru piesele lui de teatru, în special cele trei piese cu bărbierul Figaro.

va urma